Un instrument cu coarde este alcătuit dintr-o cutie de rezonanță și un număr de coarde întinse deasupra sau în interiorul ei. Conform sistemului Sachs-Hornbostel, instrumentul cu coarde se mai numește (instrument) cordofon. Un grup de astfel de instrumente mai poate fi numit doar coarde (denumirea este folosită cel mai frecvent în legătură cu instrumentele de acest fel care intră în orchestra simfonică – vioara, viola, violoncelul și contrabasul).
Coarde ciupite:
Probabil sunt cele mai vechi instrumente cu coarde inventate în istorie. Sunt ciupite cu degetele ori cu ajutorul unui mic obiect elastic așezat între degete sau aflat în mecanica instrumentului (după caz), numit plectru sau, colocvial, pană. Pentru instrumentele ale căror coarde sunt întinse deasupra cutiei de rezonanță, gaura de rezonanță este largă, sub forma unei rozete (rotunde sau ovale, cel mai adesea) sau, mai rar, a efurilor.
Sunetul lor este percusiv (motiv pentru care în muzica de consum figurează adesea în secția ritmică a ansamblului), iar duratele produse nu pot fi prelungite după voia interpretului decât prin repetarea rapidă a înălțimii dorite (procedeul se numește tremolo). În cazul executării de acorduri ample sau complexe ca sonoritate, este preferată arpegierea lor (ciupirea pe rând a coardelor).
Coardele ciupite au fost folosite foarte mult în Renaștere și Baroc, fiind apoi înlocuite de coarde lovite sau frecate din cauza sonorității lor discrete, problematice pentru concertele date în săli de mari dimensiuni. Revenirea lor s-a produs în secolul XX, odată cu apariția mijloacelor electrice de amplificare a sunetului unui instrument; de asemenea, interesul sporit manifestat pentru muzica veche a avut un rol semnificativ în reafirmarea unor instrumente abandonate de secole.
Exemple de instrumente cu coarde:
A.ciupite cu degetele sau cu un plectru așezat între degete – chitară, lăută, banjo, mandolină, țiteră, harpă
B.ciupite de mecanisme acționate indirect prin claviatura instrumentului – virginal, spinetă, clavecin
Mecanismul pentru lovirea corzilor unei pianine. Capetele ciocanelor se află în partea de sus a imaginii. Ciocanul retras din rând este acţionat prin apăsarea clapei corespunzătoare; el va înainta şi lovi coardele din dreptul lui.
Coarde lovite
Procedeul de execuție este asemănător cu ciupirea. Pentru punerea în vibrație a corzilor, se folosesc ciocănele ale căror capete sunt îmbrăcate în pâslă – ele sunt fie mânuite de interpret (în număr de două, fiecărei mâini revenindu-i unul), fie acționate prin mecanica instrumentului. Cele mai cunoscute instrumente cu coarde lovite sunt pianul și țambalul. Pianul, „urmaș” al clavecinului, are avantajul unei dinamici mult mai bogate și a unui tușeu care permite apăsarea mai ușoară și rapidă a clapelor.
Coarde frecate
Principalele elemente ale instrumentelor cu coarde cu arcuș sunt cutia perforată de două f-uri, eclisele, fundul, inima viorii și gâtul pe care este fixat prăgușul; cele patru coarde sunt întinse de rotația cuielor de abanos. Cele mai cunoscute instrumente cu coarde si arcuș sunt cele din familia viorii.
Aceste instrumente folosesc de regulă un arcuș pentru punerea în vibrație a coardelor. Tehnica avansată de construcție și interpretare plasează inventarea coardelor frecate într-o epocă ulterioară apariției tipurilor deja prezentate. Frecarea este produsă cel mai frecvent prin intermediul unui arcuș controlat în mod direct de mâna instrumentistului; există, totuși, cazuri în care coardele sunt frecate de un mecanism (exemplul cel mai cunoscut este viela cu roată, sub ale cărei corzi se află o roată care le pune în vibrație prin acționarea unei manivele). În cazul unui instrument cu coarde frecate, corzile sunt întinse deasupra unei cutii de rezonanță cu rozetă sau efuri. Aceste instrumente sunt mai sonore decât coardele ciupite.
Imagine din tratatul de medicină Tacuinum Sanitatis al lui Ibn Butlan (sec. XI). Muzicantul cântă la o vielă cu arcuș, strămoș al viorii.
Cele mai cunoscute instrumente cu coarde frecate folosesc arcușul și fac parte din familia viorii (vioară, violă, violoncel, contrabas), fiind singurele coarde frecate ce intră în componența unei orchestre simfonice. Deși multe partituri orchestrale folosesc instrumente cu coarde ciupite (harpa sau, mai rar, chitara) și lovite (pianul), denumirea de „coarde” în raport cu orchestra nu se va referi la ele, ci exclusiv la coardele frecate. Astfel, scriitura pentru „coarde” folosește cinci partide: vioara întâi, vioara a doua, violă, violoncel și contrabas. (Contrabasul lipsește uneori. În unele partituri, contrabasul are exclusiv rolul de a dubla violoncelul la octava inferioară. Când este prezent în scriitura barocă, contrabasul interpretează linia basului continuu alături de cel puțin un instrument polifonic, de regulă cu coarde ciupite.[15] În aceste cazuri, contrabasul poate nici să nu figureze în partitură, includerea lui în ansamblu ținând de stilistica dorită.) Partidele de coarde cu arcuș din orchestra simfonică, neacompaniate de alte instrumente, formează o orchestră de coarde. În muzica de cameră, un cvartet de coarde include două viori, o violă și un violoncel.
Se cuvin amintite și membrele din familia violei (viola da braccio, viola da gamba, viola d’amore, violone ș.a.) folosite în special pentru interpretarea partiturilor de muzică veche.
Talentul muzical al lui Joseph Haydn a fost descoperit foarte devreme, de aceea el a fost trimis la Hainburg an der Donau (o localitate din apropierea oraşului natal) pentru a se forma în calitate de cântăreţ de cor. Georg von Reutter, directorul muzical al Domului Ştefan din Viena, a fost cel care l-a remarcat pe tânărul muzician, pe care l-a adus cu el în capitala austriacă. Aici Haydn a primit, pe lângă lecţiile de canto, ore de pian şi vioară.
1749 a fost anul în care lui Haydn i s-a schimbat vocea, lucru care a atras după sine plecarea din corul Domului şi începuturile unei cariere muzicale derulate pe cont propriu. Următorii zece ani din viaţa artistului au însemnat multă muncă, depusă pentru a se putea întreţine – între altele, Haydn a fost cameristul şi valetul compozitorului italian Nicola Porpora. Între anii 1754 şi 1756 muzicianul a fost angajat în calitate de compozitor la Curtea vieneză, iar în 1757 (probabil) el a primit primul său post important – de director muzical la Curtea Prinţului Karl von Morzin. Aici menirea lui Haydn era să dirijeze o orchestră de mici dimensiuni şi să compună pentru acest ansamblu simfonii (primele din creaţia sa), trio-uri şi cvartete de coarde. Din păcate Prinţul a întâmpinat curând după dificultăţi financiare şi a fost nevoit să îl concedieze pe Haydn. Între timp, însă, artistul îşi construise un renume, datorită căruia bogata şi infleunta familie Esterházy i-a oferit un post.
În slujba familiei Esterházy responsabilităţile lui Haydn erau extinse – pe lângă compoziţie, dirijat de orchestră, interpretarea unor opusuri camerale cu şi pentru patronii săi, muzicianul avea în grijă şi supravegherea producţiilor de operă. În ciuda tuturor acestor enorme obligaţii, Haydn s-a simţit aici fericit. Patronii săi erau iubitori de muzică şi îl susţineau pe Haydn în numeroase dintre proiectele sale. În această perioadă artistul a creat marte parte din compoziţiile sale, pe care a reuşit să le şi vândă.
Din 1781 pe Haydn l-a legat o strânsă prietenie de Wolfgang Amadeus Mozart; cei doi se admirau şi preţuiau reciproc.
În 1790 Prinţul Nikolaus von Esterházy, patronul lui Haydn, s-a stins din viaţă, iar moştenitorul său era mai degrabă lipsit de interes vizavi de muzică; Haydn a fost pensionat, deci, însă la scurtă vreme a acceptat o ofertă (a impresarului german Johann Peter Salomon) de a merge în Anglia, unde i s-au cântat ultimele simfonii cu orchestră amplă. Turneele ce au urmat în Anglia – în anii 1791-1792 şi, respectiv, în 1794-1795 – s-au bucurat de un asemenea succes încât Haydn şi-a pus serios problema dacă nu ar trebui să devină cetăţean englez şi să se stabilească la Londra; a ales, însă, să revină la Viena. Pentru Anglia Haydn a scris câteva partituri foarte importante: Simfoniile cu lovitura de timpan, Militara, Londoneza, CvartetulReiter şi Zigeunertrio.
Între prima şi cea de-a doua călătorie în Anglia Haydn şi-a cumpărat la Viena o casă, în care s-a mutat în 1797. Aici el a compus alte capodopere, ca oratoriile Die Schöpfung (Creaţiunea) şi Jahreszeiten (Anotimpurile), precum şi şase misse.
Ludwig van Beethoven a fost un compozitor german, considerat unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este unul dintre primii mari oameni de arta ai secolului al XIX-lea, primul dintre romantici, care prin opera sa duce la o benefica imboldire a domeniului culturii printr-o mai larga si receptiva deschidere fata de viata.
In anul 1778, la sapte ani si jumatate, Beethoven a sustinut prima reprezentatie publica ca pianist. La 11 ani, a beneficiat de lectii de pian organizate sistematic, pentru a deveni un mare virtuoz si un exceptional compozitor. In anul 1784, a fost angajat ca organist secund in orchestra Curtii de la Bonn. El si-a castigat renumele de pianist de o verva inepuizabila, admirat mai ales pentru splendidele sale improvizatii, fiind cunoscut ca pianistul cu degete de o dexteritate demonica.
La 25 de ani, era renumit pentru maiestria sa ca pianist. La aceasta varsta incep si marile suferinte ale lui Beethoven. Acum se fac simtite primele semne ale surzeniei. La 30 de ani, el a fost recunoscut drept maestrul muzical al Vienei.
Intre 1795 si 1802, intre 25 si 32 de ani, Beethoven a publicat 19 sonate, 13 cicluri de variatiuni si 3 concerte pentru pian, 2 simfonii, 43 de dansuri pentru diferite ansambluri, 6 cvartete, 5 triouri, 5 sonate pentru vioara si pian si un balet.
Odata cu sfarsitul inevitabil al carierei sale ca pianist virtuoz, Beethoven s-a dedicat compozitiei, care ii oferea un trai mai placut decat ca interpret de pian.
In anul 1818, la 48 de ani, marele muzician devine complet surd. El reusea sa comunice cu interlocutorii numai prin scris, folosind „caietele de conversatii”. A suferit cumplit din pricina crudului sau destin.
Ascultand cvartetele beethoveniene, ne amintim cuvintele pe care i le spusese Haydn la o prima intalnire: „Ei bine, daca vrei, iti spun ca, dupa parerea mea, se va gasi intotdeauna in operele dumitale ceva, n-as spune bizar, ci neasteptat, neobisnuit; fireste, pretutindeni, lucruri frumoase, chiar admirabile, dar ici si colo, cate ceva straniu, intunecat, pentru ca dumneata insuti esti cam sumbru… si straniu, iar stilul muzicianului este intotdeauna omul.” Din intunecimile acestea vor iesi lumini orbitoare, lumini ce vor directiona momentele fundamentale ale intregii gandiri muzicale postbeethoveniene.
Ultimii ani din viata lui Beethoven au fost intunecati de boli severe. La moartea ilustrului compozitor, aproape 30 de mii de oameni au plans si o multime de privitori curiosi au fost prezenti la procesiunea funerara din 29 martie 1827.
Evenimente biografice:
16 decembrie 1770 – s-a nascut la Bonn, in Germania;
7 aprilie 1805 – a avut premiera „Simfonia No. 3 sau Simfonia Eroica” („Symphony No. 3 in E-flat major, Opus 55”), la Viena, in Austria;
20 noiembrie 1805 – a avut premiera opera „Fidelio”, la Viena, in Austria;
27 aprilie 1810 – a finalizat lucrul la lucrarea muzicala „Für Elise„, in La minor, WoO 59;
28 noiembrie 1811 – a avut premiera lucrarea muzicala „Concertul pentru pian No. 5 sau Concertul Imparatului” („Piano Concerto No. 5 in E-flat major, Opus 73„), la Leipzig, in Germania;
7 mai 1824 – a avut premiera lucrarea muzicala ” Simfonia a IX-a in re minor, op. 125 sau Oda bucuriei” („Die 9. Sinfonie in d-Moll op. 125„), la Viena, in Austria;
Mozart a avut cea mai fericită și productivă perioadă pe strada Domgasse la numărul 5 în Viena, în actualul muzeu Mozarthaus Viena. După anii petrecuți la Salzburg, orașul său natal, și după încheierea dramatică a colaborării cu prinț-arhiepiscopul Colloredo, Mozart și-a început cariera în orașul imperial, drept artist independent. La Viena, Wolfgang Amadeus Mozart a fost un reputat pianist, compozitor și profesor de muzică. Aici a creat opere importante, precum „Nunta lui Figaro”, diverse simfonii, concerte pentru pian, clarinet, trompetă și vioară, cvartete de coarde, muzică bisericească, precum și ultima sa operă, recviemul, de altfel neterminată. Câștigul său anual era în medie de 5000 de guldeni (actualmente: 150.000 Euro).
Mozart a călătorit foarte mult de-a lungul vieții sale. Era o personalitate efervescentă, condusă adesea de porniri copilărești. A fost însă mereu conștient de măreția sa muzicală.
2. Din cei 35 de ani de viață, 10 ani i-a petrecut călătorind
„Călătoriile te formează” spunea tatăl lui Mozart, Leopold, nu fără motiv. Încă de mic copil Mozart a călătorit mult în întreaga Europă, ajungând cu concertele sale până la Londra. Acest lucru a contribuit la transformarea lui într-o personalitate internațională. În acea perioadă, călătoriile se desfășurau greoi și durau mult. Cel mai răspândit mijloc de transport era caleașca trasă de cai. O călătorie de la Salzburg la Viena putea dura chiar și o săptămână. În total, Mozart a întreprins 17 călătorii; astfel că a petrecut aproximativ 10 ani călătorind. În călătorii își lua cu el un „pian de călătorii”, pentru a putea compune și atunci când era pe drum. Acest pian avea o lungime de aproape 90 cm și o lățime de 31 cm și dispunea de un suport separat, care se putea scoate.
3. Mozart a fost numit cavaler
Leopold, tatăl lui Wolfgang, era un bărbat foarte modern. Și-a iubit soția și se sfătuia adesea cu aceasta, lucru destul de neobișnuit în acele vremuri. În plus, acesta era un geniu în domeniul marketingului, având idei progresiste. Avea o singură dorință care poate fi considerată mai conservatoare: și-a dorit ca ambii copii să devină nobili. Și într-adevăr Papa l-a ridicat pe Mozart la rangul de cavaler („Ritter vom Goldenen Sporn“). În loc să aleagă să se căsătorească cu o baroneasă, tânărul Mozart a decis să se căsătorească din dragoste, titlul său fiind astfel dat uitării. Nici el nu a folosit niciodată acest titlu oficial, ci își dorea să fie numit „Wolfgang Amadé“ sau „Wolfgango Amadeo”, nume folosit în perioada petrecută în Italia.
4. Mozart și prietenul său, Joseph Haydn
În anul 1781 s-a dezvoltat o relație de prietenie foarte strânsă între Joseph Haydn, pe atunci în vârstă de 24 de ani, și Wolfgang Amadeus Mozart. Haydn i-a transmis tatălui lui Mozart (Mozart a fost considerat după Haydn al doilea cel mai important reprezentant al Clasicismului Vienez) următoarele cuvinte: „Vă spun acum și aici, în fața bunului Dumnezeu, că fiul dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care îl cunosc. El are atât gusturi bune, cât și cunoștințe extraordinare de compoziție.” Haydn și Mozart făceau parte din Loja Masonică, ceea ce a dus la o legătură foarte strânsă între cei doi.
5. Mozart și ultimii ani de viață la Viena
Mozart și-a petrecut ultimii ani de viață la Viena. Aici s-a căsătorit, aici s-au născut copiii lui, aici a murit și aici a fost înmormântat. Există foarte mule speculații cu privire la viața sa tumultoasă și la moartea subită. La scurtă vreme înainte de a muri, chiar el a declarat că a fost otrăvit. Cu toate acestea, cercetările științifice contrazic aceste zvonuri.
Muzica este o artă de care ne bucurăm cu toții, în mod diferit, fie că alegem să o ascultăm, să o cântăm sau să o reproducem cu ajutorul instrumentelor muzicale.
Există sute de instrumente muzicale din care putem alege pentru a ne dezvolta pasiunea pentru muzică. Fie că vrei să faci din asta o meserie, fie că ești în căutarea unui nou hobby, verifică dacă instrumentul pe care îl vizezi se află deja pe lista celor mai populare instrumente muzicale.
Tipuri de instrumente muzicale și avantajele lor
Înainte de a cunoaște care sunt cele mai populare instrumente trebuie să știi care sunt tipurile de instrumente din care poți alege. Poate pe lista celor mai căutate instrumente muzicale nu se află o alegere potrivită ție, așa că ți-ar folosi să cunoști care sunt avantajele învățării pianului, chitarei sau vioarei.
Instrumentele muzicale se împart în cinci categorii, în funcție de modul de producere a sunetului: ● instrumente muzicale cu coardă; ● instrumente de suflat (din lemn, alamă, hibride, complexe); ● instrumente de percuție; ● instrumente electronice; ● instrumente extra-muzicale.
Instrumentele cu coardă sunt, poate, printre cele mai căutate instrumente muzicale de pe piață. Astfel de instrumente se împart în instrumente cu coarde frecate cu arcuș, instrumente cu coarde ciupite și instrumente cu coarde lovite. Din această categorie fac parte vioara, viola, violoncelul, contrabasul, harpa, chitara, mandolina, cobza, pianul sau țambalul. Avantajele învățării unui astfel de instrument sunt: ● stimularea atenției și a memoriei; ● îmbunătățirea culturii generale; ● cultivarea perseverenței și a disciplinei; ● dezvoltarea abilităților motrice.
În funcție de materialul din care sunt realizate, instrumentele de suflat pot fi: din lemn, alamă, hibride sau complexe (polifonice). Flautul, picola, fluierul, naiul, clarinetul, oboiul, cornul, fagotul, cornul, trompeta, tuba, trombonul, saxofonul, orga, cimpoiul sau acordeonul sunt doar câteva exemple de instrumente de suflat. Opera „Flautul fermecat” îi face pe mulți să se îndrepte spre învățarea unui astfel de instrument. Avantajele sunt numeroase: ● dezvoltarea creativității; ● dezvoltarea puterii de concentrare; ● creșterea coeficientului de inteligență; ● îmbunătățirea coordonării; ● stimularea memoriei.
Instrumentele de percuție (lovire) formează o familie numeroasă și extrem de iubită din care fac parte: timpanul, xilofonul, clopotele, vibrafonul, toba mică, toba mare, tamburina, bateria de jazz, castanietele, gongul, talgerele, lemnul sau toaca. Vei avea diverse avantaje dacă vei alege să înveți să cânți la un astfel de instrument: ● dezvoltarea creierului; ● îmbunătățirea abilităților sociale; ● disciplinarea; ● relaxarea; ● distracția.
O altă categorie de instrumente muzicale este cea a instrumentelor electronice, cele care realizează într-un mod sintetic sunetul muzical. Orga electronică, undele Martenot, pianul electric sau chitara electrică sunt printre cele mai populare instrumente muzicale din această categorie. Printre avantajele învățării unui astfel de instrument se numără: rafinarea disciplinei și răbdării și dezvoltarea coordonării.
Instrumentele extra-muzicale sunt o categorie aparte, ele nu sunt utilizate pentru a exprima esența muzicală a unei compoziții, ci au un rol secundar, de completare. Mașina de vânt, mașina de tunete, fluierul cu apă sau morișca fac parte din această categorie mai deosebită.
Chitara, pianul și vioara – cele mai populare instrumente muzicale
Pe lista celor mai populare instrumente muzicale se află chitara, pianul, vioara, tobele, saxofonul, flautul și violoncelul.
Chitara clasică și cea electrică se află pe lista celor mai căutate instrumente din lume, fiind populare datorită flexibilității, portabilității și ușurinței cu care se pot învăța. Cântatul la chitara îmbunătățește concentrarea, memoria și atenția.
Pianul (clasic sau electronic) este un instrument muzical cu clape extrem de versatil și ușor de întreținut. Este foarte popular printre copii și este considerat cel mai bun instrument muzical pentru a debuta în muzică, datorită versatilității și dinamismului. Singurele diferențe dintre pian și orgă (keyboard) sunt faptul că orga este portabilă și că aceasta produce sunete în mod electronic. Pianul a fost inventat la 1700 și este folosit pentru diverse genuri muzicale (clasică, jazz, tradițională).
Vioara este un instrument muzical complex, dar și foarte iubit. Pentru a cânta la vioară ai nevoie de multă coordonare, concentrare și disciplină. Vioara este denumită regina instrumentelor și este considerată, uneori, rivala vocii umane. Albert Einstein, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință, adora să cânte la vioară, pasiune, ce se presupune că l-a ajutat să își formeze intuiția. “Îmi trăiesc reveriile în muzică. Îmi văd viaţa în termeni muzicali… Obţin cea mai multă bucurie în viaţă din muzică.” – ar fi spus marele geniu.
Beneficiile lecțiilor de învățare a unui instrument muzical
Chiar dacă nu vei fi următorul Mozart sau Beethoven, un hobby creativ cum ar fi învățarea unui instrument muzical te poate ajuta să fii mai răbdător, ordonat și creativ. Fie că alegi instrumente cu corzi sau instrumente cu clape, avantajele de a cunoaște un instrument rămân, în principal, aceleași. ● cultivarea disciplinei și a răbdării ● îmbunătățirea abilităților de învățare ● dezvoltarea coordonării ● creșterea respectului de sine
A fost descoperit de experţii în neuroştiinţe, în anii 90. „Efectul Mozart” a dus, atunci, la vânzări uriaşe de CD-uri ale lucrărilor marelui compozitor austriac. Motivul? Cercetătorii au demonstrat că muzica celebrului compozitor austriac activează 100% din scoarţa cerebrală. Ce înseamnă „supermemoria” dobândită cu ajutorul muzicii clasice?
Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când ascultăm muzică clasică? Şi în ce măsură piesele din repertoriul clasic sunt benefice activităţilor cerebrale? Experţii în neuroştiinţe au demonstrat că lucrările lui Mozart sau ale compozitorilor de muzică barocă Bach, Haendel, Telemann sau Vivaldi influenţează în mod pozitiv procesele psihice precum atenţia, memoria sau capacitatea de învăţare.
În plus, muzica clasică este un extraordinar instrument de terapie în tratarea multor afecţiuini psihice, dar şi somatice.
„Eu chiar folosesc. Muzico-testul diagnostic pe care-l folosesc eu – pun o lucrare muzicală şi pun subiectul să spună ce îi sugerează şi unii vin cu adevărate scenarii cinematografice”, spune Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă.
În lucrarea sa „Muzicofilia”, reputatul medic şi profesor de neurologie şi psihiatrie Oliver Sacks a descris experienţele unor pacienţi care, cu ajutorul muzicoterapiei, au reuşit să amelioreze unele boli psihice grave, ba chiar să dezvolte anumite înclinaţii muzicale pentru un instrument, în timpul tratamentelor.
Efectul Mozart asupra activităţii cerebrale, fenomenul „supermemoriei” dobândit prin ascultarea muzicii baroce, terapia prin piese clasice în Fa minor de Chopin, Schubert sau Beehoven sunt doar câteva dintre studiile efectuate de specialiştii în neuroştiinţe pe domeniul muzicoterapiei.
Prinşi în gălăgia stradală de zi cu zi, o melodie clasică ar putea, cu uşurinţă, să fie cea mai bună metodă de destresare. Despre beneficiile muzicii discutăm cu Ana Iorga, expert în neuromarketing la Buyer Brain, Marcel Octav Costea, profesor universitar, interpret şi compozitor de muzică barocă, şi Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă.
Maşini de tuns iarba, claxoane, pickhammere, freze, ambulanţe. Le auzim zilnic, în marile oraşe, în ambuteiajele din trafic, prin cartiere. Peste tot.
„Creierul nostru a dezvoltat nişte mecanisme foarte bune de a filtra acest noise, acest zgomot, care poate fi şi vizual pentru că suntem asaltaţi de foarte multe reclame, de mesaje publicitare, plus partea de zgomot. Iar pentru a putea să ne păstrăm echilibrul şi psihicul pentru a nu o lua razna, creierul pur şi simplu a filtrat tot ce înseamnă clutter, tot ce înseamnă informaţii în plus care nu sunt relevante pentru activitatea pe care o facem”, spune Ana Iorga, expert în neuromarketing, Buyer Brain.
Dumitru are 39 de ani şi este muncitor. Foloseşte zilnic o maşină de tuns iarba. Din punctul de vedere al zgomotului pe care îl produce, aparatul emite mai mult de 80 de decibeli. În comparaţie, organismul uman suportă fără probleme un nivel de 20-30 de decibeli, iar tot ce depăşeşte această măsură este perceput ca obositor şi stresant.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, limita sunetului considerată acceptabilă este de maximum 80 de decibeli şi face referinţă la poluarea fonică din oraşe, adică zgomotul străzii. Statisticile întocmite de aceeaşi organizaţie au arătat că expunerea pe termen lung la aceste niveluri ridicate de zgomot poate duce la creșterea tensiunii arteriale, apariţia depresiilor sau chiar a infarctului miocardic.
Studiile privind efectele terapeutice ale muzicii împotriva stresului au demonstrat că muzica clasică, în special cea în tempo lent, creşte activitatea alfa a creierului, adică aceea responsabilă cu relaxarea, starea de reverie şi evadarea din realitatea obişnuită.
Ideea terapiei prin muzică a apărut imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a numărului mare de soldaţi întorşi de pe front cu leziuni craniene şi traume cerebrale. Apoi, începând cu anii ’70, muzicoterapia a început să ia amploare în întreaga lume, ca tratament eficient în cazul unor boli psihice sau al sindromului Parkinson.
În anii 90, a fost înfiinţat unul dintre cele mai recunoscute institute de terapie prin muzică din lume, Institute for Music and Neurologic Function, al cărui director onorific este artistul american Moby.
„Muzicoterapia este exercitată ca profesie de un muzicoterapeut care obligatoriu trebuie să aibă o pregătire muzicală, fie absolvent de Conservator, fie ştie să cânte la un instrument, asociat obligatoriu cu o pregătire de psiholog sau de medic. Când o considerăm ca o formă de psihoterapie ne gândim că este o terapie care acţionează prin intermediul psihicului. Şi foarte multe boli, în special psihice, dar din ce în ce mai mult se observă şi boli somatice şi fizice, beneficiază de efectele acestei terapii”, spune Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă
Ioan Bradu Iamandescu este medic primar alergolog şi psiholog. Este autorul unui tratat de „Muzicoterapie receptivă”, o tehnică terapeutică prin care muzica ascultată poate trata un pacient prin influenţa pe care aceasta o are asupra creierului. Mai mult, medicul Iamandescu a studiat efectele benefice ale muzicii clasice, în special ale lucrărilor din repertoriul baroc.
În urma tomografiilor cu emisie de pozitroni, s-a demonstrat că muzica barocă, în tempo lent, are o funcţie mnezică extraordinară, adică permite o îmbunătăţire considerabilă a memoriei.
„S-a pornit de la nişte cercetări făcute de un psiholog bulgar, Lozanov, care având nişte capacităţi deosebite pentru învăţarea limbilor străine a generat o metodă bazată şi pe utilizarea muzicii. Concepţia lui s-a răspândit, faptul că muzica îmbunătăţeşte memoria. Şi explicaţia acestui fenomen a fost dată de faptul că utilizând muzica barocă, cea mai potrivită pentru stimularea memoriei, s-a constatat că aceste efecte facilitare ale memorării diferitelor cuvinte, noţiuni, idei, este datorată acţiunii ei ca undă sonoră, având vibraţii de diferite amplitudini, muzica barocă are vibraţii care se înscriu într-o frecvenţă de 8 până la 12 cicli pe secundă, frecvenţă pe care omul atunci când o ascultă .Deci cu alte cuvinte, ascultând piesele de muzică barocă, creierul nostru lucrează într-o frecvenţă de 8 – 12 cicli pe secundă, care este prezentă la genii”, spune Ioan Bradu Iamandescu.
În studiile de specialitate, muzica barocă – Bach, Haendel, Telemann – este asociată cu fenomenul denumit „supramemorie”, amplificarea capacităţii de memorare a unui subiect influenţat de un factor extern, în cazul de faţă, muzica. Experimentele pe grupuri mari de persoane au fost efectuate plecând, însă, şi de la lucrări ale lui Wagner sau Beethoven, capabile să aducă îmbunătăţiri ale randamentului învăţării.
„Când ascultăm muzică, se întâmplă anumite modificări şi la nivel cerebral, şi la nivel biometric să spun aşa, se dilată pupilele, suntem relaxaţi, pentru că suntem într-o situaţie plăcută, într-un setting care ne produce plăcere, iar la nivel cerebral, se descarcă dopamină. Dopamina, împreună cu endorfinele, sunt acei hormoni ai plăcerii, dar dopamina, este foarte interesant, dopamina este implicată într-un circuit diferit de endorfine, şi anume este implicată în circuitul motivaţional”, spune Ana Iorga.
Semir Zeki, neurolog britanic, a definit, la începutul anilor 2000, neuroestetica, disciplina care studiază activitatea la nivel neuronal atunci când ascultăm o piesă muzicală sau admirăm un tablou. Apoi, în Elveţia, un grup de cercetători au iniţiat proiectul „Geneva Emotional Music Scale”, singurul instrument standardizat care acoperă întregul spectru al emoţiilor generate de operele de artă, fie că sunt emoţii pozitive, fie negative.
Bucureşti, sediul Buyer Brain. Ana Iorga este fondatoarea primului laborator de neuromarketing din Europa de Est. Neuromarketingul analizează răspunsurile unui consumator la interacţiunea cu un stimul.
Unul dintre instrumentele pe care specialiştii de la Buyer Brain le folosesc pentru măsurarea activităţii neuronale în faţa unui stimul este electroencefalograful.
„Cu ajutorul EOG-ului şi prin softurile pe care le folosim noi putem să ne dăm seama dacă o persoană are o atitudine pozitivă sau o reacţie pozitivă sau de interes faţă de stimulul respectiv, prin stimul înţelegem fie o piesă muzicală, fie o operă de artă”, spune Ana Iorga.
Efectul Mozart a dus, atunci, la vânzări uriaşe de CD-uri ale lucrărilor marelui compozitor austriac. Motivul? Cercetătorii au susţinut că unele sonate de Mozart dezvoltă creierul unui copil sub 3 ani, fenomen denumit inteligenţă stimulată. Metoda a stârnit controverse în rândul experţilor. Faptul că expui un copil la muzica faimosului compozitor nu-l face mai deştept, au susţinut unii specialişti.
„Fenomenul Mozart trebuie să-l privim într-un mod oarecum critic în sensul că nu poţi… ştiţi cum e, „ex nihilo nihil” cum spun latinii, dacă nu ai o bază genetică cât de cât bună, nu poţi să scoţi un geniu matematic numai pentru că ascultă Mozart”, spune Ioan Bradu Iamandescu.
Şi totuşi, doctorul Alfred Tomatis, un cercetător francez, a descoperit că sunetele de înaltă frecvenţă energizează creierul uman şi deblochează problemele emoţionale şi incapacitatea de învăţare. Iar muzica lui Mozart este cea mai bogată în sunete de înaltă frecvenţă, a adăugat expertul.
„Pe baza tomografiei electronice cu pozitroni, care permite să se observe zonele din scoarţa cerebrală care sunt activate, apar ca nişte luminiţe în zona respectivă, s-a constatat că într-adevăr muzica lui Mozart activează 100% neuronii scoarţei cerebrale. A fost o furie dezlănţuită asupra magazinelor de muzică în care au dispărut toate discurile cu Mozart pentru că apăruse această idee – şi care este în foarte mare parte foarte adevărată – că muzica lui Mozart dezvoltă gândirea spaţială, gândirea matematică şi că e bine copiii chiar atunci când încă nu s-au născut, din luna a cincea, a şasea, mama să asculte muzică de Mozart pentru că prin intermediul vibraţiilor se transmit prin uter la făt şi acesta va căpăta o anumită abilitate de a gândi la nivel spaţial.
În multe grădiniţe şi şcoli din lume, profesorii de muzică îi încurajează pe cei mici să-şi folosească creativitatea, prin desen, în timp ce ascultă muzică de Mozart.
Pentru copii, însă, spun specialiştii, mult mai benefică este muzicoterapia activă, adică să înveţe să cânte la un instrument, spre deosebire de tehnicile receptive prin care micuţii sunt încurajaţi doar să asculte muzică clasică.
„Cei care studiază pianul îşi dezvoltă ambele emisfere cerebrale, îşi dezvoltă conexiunile interemisferice şi sunt studii care arată că inteligenţa este influenţată foarte mult de aceste legături interemisferice. Pianul în mod special, din cauză că trebuie să-ţi coordonezi ambele mâini în acelaşi timp, dezvoltă legăturile interemisferice, de aceea se spune că pianul te ajută să devii mai deştept”, spune Ana Iorga.
Maestrul Marcel Octav Costea a început să cânte la orgă când avea 10 ani, la o mănăstire franciscană din judeţul Hunedoara, unde a fost cooptat ca tânăr organist.
În prezent, este profesor universitar la Conservatorul din Bucureşti, unde predă jazz şi semiologie gregoriană, una dintre discipline fiind improvizaţia la orgă. Este şi unul dintre cei mai longevivi organişti ai Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Fascinaţia muzicii baroce l-a însoţit întreaga viaţă.
„În muzică, barocul înseamnă în primul rând o bucurie şi o mare dragoste de a improviza. De fapt, barocul este un fel de jazz, începând de la basul cifrat, în jazz există un cifraj, muzicianul de jazz are doar câteva acorduri notate, restul este la libera lui alegere ce face acolo. Improvizaţia e mult mai grea decât o muzică scrisă pe note. A improviza presupune multă ştiinţă. Revenind la baroc, sigur, şi barocul are această schemă, să zic improvizatorică, pe care se brodează toată muzica”, spune Marcel Octav Costea.
Orga din Catedrala Sfântul Iosif, spune profesorul Costea, este deosebită, iar registrul ei de harpă-vibrafon este extrem de rar în lume şi unic în România. După restaurarea din anul 2008, realizată de maestrul Ferdinand Stemmer, numărul registrelor de orchestraţie a crescut de la patru combinaţii într-o formă mecanică la peste 1000.
Mozart şi Bach erau compozitorii preferaţi ai lui Albert Einstein. Despre muzica lor, celebrul om de ştiinţă spunea că este venită mai degrabă din Cosmos, decât pusă pe note de mâna unui om. Pentru un interpret al muzicii lui Bach, însă, relaţia cu lucrările faimosului compozitor baroc este cu totul specială.
„Iubindu-l pe Bach, automat îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti barocul, evident, şi te transformi. E un paradox. Am observat că în momentul în care interpretez Bach, mi-e cel mai greu, cu toate că-l iubesc cel mai tare. Da, e o ciudăţenie, îmi face atât de bine, încât mă pierd în această imensitate care înseamnă Bach. În primul rând, din punct de vedere religios este un om extrem de profund, pot să spun trans religios. Barocul şi Bach, Bach-ul ne influenţează sufletul, ne influenţează viaţa, relaţia cu toţi cei din jur, te face să treci, vorbesc din punctul meu de vedere, să treci mai uşor peste anumite momente dificile, să abordezi viaţa cotidiană cu un alt aer, cu un alt şvung, cu un alt elan. Da, eu ce să spun? Bach e totul pentru mine”, spune profesorul.
Un studiu efectuat la Universitatea de Arte şi Ştiinţe din Tokyo a demonstrat că lucrările de muzică clasică în Fa minor, adică percepute drept triste, nu îi trezesc neapărat sentimente neplăcute ascultătorului. Motivul, spun specialiştii în neuroştiinţe, este acela că există o diferenţă considerabilă între emoţia percepută muzical de către ascultător şi cea resimţită de acesta.
„De exemplu, o muzică tristă e Simfonia a opta în Si Minor de Schubert, celebra neterminată. Nu cred că e mai puţin tristă decât la minor. Ştiţi cum este? Raţionamentul inductiv, dacă porneşti de la un număr de observaţii şi tragi o concluzie. Păi numărul ăsta de observaţii trebuie să fie foarte mare pentru ca să ai un grad de valabilitate a concluziei. Creierul este o enigmă. Muzica are un rol extrardinar în comunicare, pentru că poţi să comunici prin muzică mai mult decât prin cuvinte”, spune Ioan Bradu Iamandescu.
Muzica este parte componentă a naturii. Este omniprezentă. De-a lungul anilor, aceasta a continuat să însoțească omul în evoluția sa, fiind prezentă în momentele esențiale. Poate unii se întreabă de când a devenit muzica atât de importantă? Răspunsul este că muzica mereu a fost importantă. Dar ce o face importantă pentru oameni? Care sunt motivele pentru care ascultăm muzica?
1. Să asculți muzică este ceva natural. Ne place un anumit gen de muzică din același motiv pentru care ne place un anumit fruct sau fel de mâncare. Muzica poate fi considerată un alt ingredient de care avem nevoie mai mult sau mai puțin în viață, hrănindu-ne spiritual. Așadar, muzica înainte de toate, este o necesitate atât fizică cât și psihologică.
2. Muzica înseamnă cunoaștere. Ritmurile vioaie te învață pași de dans, iar cele mai melancolice îți pot produce o adâncă stare de meditație, moment în care îți poți cunoaște cele mai ascunse dorințe, îți poți stabili cele mai mărețe planuri sau poți lua decizii importante. Totodată, prin muzică îi cunoaștem și pe ceilalți. Cunoscând ce muzică ascultă cineva, putem ușor să-i atribuim câteva trăsături. Pe lângă acestea, muzica ne îmbogățeste cultural. Ascultând melodii arabe, franceze sau indiene, cunoaștem totodată și o parte din cultura acestor etnii. Prin muzică, așadar, cunoaștem oameni și culturi.
3. Muzica tratează. Se spune că numeroși medici au prescris muzica copiilor care întârziau să vorbească. Alții propun muzica pentru tratarea nevrozei. Muzica ajută să treci mai ușor de perioadele stresante pentru că are un efect calmant asupra creierului uman. Mai mult, s-a spus despre muzică și că întârzie ofilirea plantelor, iar copiilor le crește pofta de mâncare. Un alt efect este că o muzică potrivită de fundal îți poate crește puterea de concentrare. Dacă toate acestea nu te-au convins încă să devii un meloman, unii cercetători sunt de părere că muzica îți poate crește IQ-ul.
4. Muzica sporește economia. Dacă vă întrebați ce legătura are muzica cu economia, să știți că nu este o noutate că aceasta poate spori vânzările unor produse/servicii. Majoritatea agenților economici au folosit dintotdeauna muzica pentru a-și mări puterea mesajelor publicitare, deoarece muzica ne poate crea anumite sentimente, influențându-ne decizia de cumpărare pe baza unor emoții. De câte ori ai intrat într-un magazin de haine și auzeai ritmurile de pe fundal care parcă te făceau mai tânăr, mai încrezător, punând totodată mai multe haine în coș? Probabil, nici nu ți-ai dat seama. Muzica romantică auzită peste tot în perioada dinaintea Sfântului Valentin crește vânzările la flori și ciocolate, iar colindele de Crăciun auzite peste tot în mall-uri și hypermarketuri sunt un element strategic de marketing menit să epuizeze stocurile de portocale, dulciuri, jucării, parfumuri…și tot ce mai sună a Crăciun.
5. Muzica înseamnă socializare. Când ascultăm un anumit gen de muzică ne identificăm cu un anumit grup de indivizi. Muzica poate fi catalizatorul relațiilor interpersonale. Ne place să ascultăm și să discutăm despre un gen de muzică atunci când suntem împreună cu cineva. Aproape fiecare cuplu are o melodie preferată care reprezintă momentul când s-au cunoscut, când și-au declarat pentru prima dată iubirea, sau pur și simplu pentru că le descrie perfect relația. Uneori ne facem prieteni datorită faptului că ne încântă auzul aceleiași trupe sau melodii. Așadar, muzica influențează pozitiv integrarea socială.
Acestea sunt doar câteva aspecte care descriu rolul muzicii în viața noastră. Concluzia este că muzica are câte un remediu pentru fiecare stare emoțională. Ea nu face discriminări, ci există pentru fericiți, triști, nebuni, energici, bolnavi, melancolici sau colerici…Este ușor accesibilă și aproape gratuită. Din această cauză, v-o propun cu încredere dacă încă nu sunteți fanul ei.
Simţi că nu poţi trăi fără muzică astfel că în fiecare zi o asculţi, fie la căşti, fie la laptop sau la concerte? Află din acest articol cum îţi poate influenţa emoţiile, starea sufletească şi nu numai.
Muzica este prezentă în natură prin ciripitul şi cântecele păsărilor, vuietul copacilor, zgomotul valurilor mării sau este cântată de oameni cu ajutorul vocii sau al instrumentelor muzicale. Acest dar divin nu este doar pentru relaxare, te binedispune şi te încarcă cu energie pozitivă.
Oamenii de ştiinţă au făcut numeroase studii legate de acest subiect şi au ajuns la concluzia că muzica are un rol important în stimularea emoţiilor, îmbunătăţirea memoriei şi multe altele, potrivit consciouslifestylemag.com
Creşte nivelul de atenţie
Simplu fapt că asculţi muzica ta preferată face ca creierul să capete obiceiul de a fi atent şi de a se concentra. O echipă de cercetători de la Universitatea de Medicină Stanford a investigat acest lucru pe mai mulţi participanţi. Subiecţilor li s-au dat să asculte câteva simfonii ale unui compozitor „no name“ al secolului al XVIII-lea. Acestora li s-a urmărit pe tot acest parcurs activitatea cerebrală, iar pozele conforme au relevat că momentele de pauză, adică atunci când nu se mai cânta nimic, indivizii au înregistrat cea mai intensă activitate neuronală.
Pentru că cei care audiau muzică au atins cel mai mare grad de atenţie în timpul momentelor de linişte (pauză muzicală), oamenii de ştiinţă au tras concluzia că ascultatul muzicii poate face ca creierul să anticipeze evenimente şi să menţină o mai mare atenţie asupra actului muzical.
Modifică starea de spirit
E simplu, dacă asculţi muzică relaxantă te vei relaxa, dacă asculţi muzică veselă în tonalităţi majore te vei încărca de la ea cu energie pozitivă, muzica de dans te va face să te ridici de pe scaun şi să ai chef de dans, adică să te activezi. Dacă eşti depresiv nu asculta muzică tristă, melancolică, ci ascultă mai degrabă o muzică din natură sau poate un jazz liniştit, fără note discordante. Dacă alegi să asculţi în mod repetat muzică, acest obicei poate să-ţi confere emoţii înalte, iar nivelul de dopamină va creşte şi el. Muzica îi poate ajuta pe copiii autişti în procesul de înţelegere emoţională, relevă un studiu din Jurnalul de Terapie (Journal of Music Therapy) prin muzică.
Ştiai că…
…hormonul „îmbrăţişării“, şi anume „oxitocina“ se eliberează prin cântat?
Ameliorează simptomele pacienţilor cu Alzheimer
Muzica, mai exact cea a timpurilor fiecăruia, are un efect umitor asupra sănătăţii cerebrale, îmbunătăţeşte capacitatea de memorare şi îi ajută pe cei suferinzi de Alzheimer să se destindă şi să reacţioneze la ea.
Într-un filmuleţ de pe youtube este prezentat un bătrân în cărucior, suferind de această boală. Dacă până să i se pună căşti pentru a asculta muzica lui preferată, nu putea să răspundă nici măcar cu da sau nu, imediat după auzirea melodiei, faţa i s-a luminat şi el a început să se mişte şi să murmure. Efectul a continuat şi după ce s-a oprit muzica şi a putut să lege o conversaţie normală. Iată că muzica chiar poate trece de bariere peste care uneori medicina nu poate.
Silvana's Music Blog 
